Suntem prezenti pe facebook

11 octombrie 2011

Acum suntem doi straini …



Ai trecut printr-o despartire si nu ai stiut sa depasesti momentele grele? Te-ai simtit singur/a si ai crezut ca viata nu mai are sens? La fel ca si tine, am simtit si eu...macar o data in viata...la fel a simtit si ea, dar a avut puterea de a trece mai departe..la fel poti face si tu.

Povestea pe care o voi prezenta in continuare este o poveste pe care am citit-o pentru prima oara in momentele cele mai critice din viata mea, atunci cand simteam ca nimic nu mai are sens si incercam din rasputeri sa rezist pentru mine, pentru ca el, cel pe care il credeam barbatul visurilor mele, ma parasise...

Povestea ei, aproape identica cu a mea, mi-a dat puterea de a merge mai departe si m-a ajutat sa inteleg ca eu sunt cea mai importanta persoana in acel moment...


....Sentimente...ganduri..intrebari fara raspuns....teama....durere...singuratate..dragoste..prieteni falsi...incredere...tradare...iubire neconditionata...

Toate aceste lucruri fac parte din viata unui adolescent...fiecare le descopera in felul sau: unii mai putin, altii mai des si mai dureros, insa un singur lucru este cert: acela ca fiecare om de pe planeta asta a trecut, trece sau va trece macar o data in viata prin aceste stari sau “probleme”..

Cei in varsta le numesc “banalitati” cu care se confrunta toti adolescentii insa ... pentru mine inseamna mai mult decat atat, aceste “probleme” iti marcheaza viata si te fac sa iti formezi caracterul in functie de alegerile facute si sacrificiile pe care esti dispus sa le faci.

Esti dispus/a sa iti ratezi viata?

Cred ca fiecare dintre noi a simtit in felul lui dragostea si durerea de a pierde pe cineva....aceasta durere e cea mai cumplita dintre toate pentru ca esti constient/a de faptul ca tii la cineva si ai nevoie de acea persoana, dar el/ea nu te vede cu aceeasi ochi ca la inceput...si e greu..

Dar una peste alta trebuie sa invatam sa facem fata la orice obstacol, oricat de greu ar fi pentru ca un lucru e sigur: viata nu se opreste in loc doar ca sa ne rezolvam noi problemele!

Intotdeauna vei avea pe cineva langa tine, chiar daca nu-ti dai seama, mereu e cineva care vegheaza deasupra ta si iti da puterea de care ai nevoie...tot ce iti trebuie e vointa si dorinta de a-L accepta in viata ta...

Chiar daca pentru unii poate suna aiurea, am trecut prin asa ceva si credinta a fost singura speranta care m-a scos la lumina....eram inconjurata de necunoscuti...eram printre prieteni, dar parca eram langa niste straini pe care nu m-i mai aduceam aminte....a fost acel sentiment de pierdere cumplita, in care te pierzi si nu te mai recunosti nici pe tine insuti..orice ti-ar spune lumea, nu te intereseaza, nu te afecteaza, esti doar tu, singur/a in lumea ta de povesti unde visezi ca totul sa fie ca la inceput cand erai fericit/a si iubit/a..insa realitatea e alta ...si doare...doare ingrozitor sa te trezesti intr-o dimineata si sa-ti dai seama ca ai fost lipsit/a de acel motiv pentru care sa te trezesti in fiecare dimineata si sa lupti ...acel vis pe care stii ca trebuie sa ti-l indeplinesti...dar asta a fost odata, acum te simti deprimat/a, trist/a si fara speranta.....te gandesti la cele mai sumbre lucruri si iti faci planuri de a pleca spre o alta lume...

Zile la rand ai fost asa, iar cei din jurul tau deja s-au plictisit de starea ta de depresie si incep sa te ignore sau sa nu te mai sune pentru simplul fapt ca esti prea trist/a pentru ei....pentru ca i-ai respins de prea multe ori cand au vrut sa te ajute asa cum pot...


Stai in casa singur/a, deprimat/a si te uiti la televizor si te gandesti de ce acei oameni au o viata atat de perfecta si tu nu ?...ei bine, viata niciodata nu va fi simpla si va trebui sa inveti sa te ridici oricat de adanc ai pica…mereu apare o speranta…si nici acei oameni de la televizor nu sunt scutiti de aceste probleme, dar au invatat sa mascheze sentimentele….

Te gandesti la multe lucruri…iti doresti sa dai timpul inapoi cand era bine..dar e imposibil si stii asta, dar tot continui sa speri in zadar…

…Asa eram eu…ma gandeam doar la cele mai dureroase fraze, sentimente, amintiri si ganduri…nu mi le puteam scoate din cap…credeam ca lumea mea s-a prabusit..plangeam, dar oricate lacrimi as fi varsat, acestea nu-mi alinau suferinta, ci din contra, imi provocau o rana mult mai adanca….eram intr-o continua cadere spre nebunie, spre depresia permanenta…..imi puneam intrebari la care nimeni nu imi raspundea si incercam sa caut eu raspunsul: DE CE?...pentru ca asa a vrut el/ea…DE CE ACUM?...pentru ca acum a gasit momentul potrivit…PENTRU CINE?..pentru el/ea…s-a gandit doar la sine, nevrand sa se gandeasca si la sentimentele tale si la durerea pe care ti-o va provoca…PANA CAND? …pentru totodeauna, pentru ca daca nu vei stii sa treci peste, asa va fi, vei suferi vesnic si-ti vei vedea viata trecand pe langa tine, iar intr-un final vei regreta tot ce ai facut, ce ai ales….

Oprindu-ma la ultima intrebare : PANA CAND?....am stat, m-am gandit, am “calculat” si am analizat situatia si ma gandeam: mai, daca el/ea a decis sa faca acest lucru, de ce sa ii stau eu in cale? Iubire cu forta nu se poate si TU ar trebui sa te bucuri ca ti-a facut asta acum si nu mai tarziu cand poate erau alte sentimente si alta situatie…iar daca el/ea a ales aceasta cale alaturi de acea persoana, ureaza-i tot binele din lume, iarta-l/o, bucurate pentru el/ea si mergi mai departe…

Stiu ca e prima oara poate cand treci prin asta si de aceea e atat de greu, dar e si o experienta din care poti invata ceva: eu una mi-am promis mie ca nu voi mai suferi din cauza lui…voi trece mai departe la alta pagina a vietii mele, pentru ca nu vreau sa-mi irosesc zilele stand aiurea si gandindu-ma la ceva ce am pierdut …si poate nu din vina mea…

Am facut tot ce am simtit eu nevoia sa fac pentru a ma simti mai bine…am citit, am vorbit la telefon cu persoane dragi, am iesit cu prietenii….am discutat cu mama despre asta…si toti mi-au spus acelasi lucru: lasa iubita ca totul va fi bine. Nu stai tu intr-un baiat/fata, esti frumoasa, vei gasi pe altcineva ….da asa e, dar tu nu vrei pe altcineva …tu il/o vrei pe cel/cea de dinainte si nu intelegi cum cineva se poate schimba atat de mult…

Cautand raspunsul la acea intrebare mi-am dat seama ca acea persoana pe care o cunosteam si pe care o doream din tot sufletul, nu a fost, nu este si nu va fi niciodata asa....acea persoana pe care ti-o imaginai tu perfecta.....si caruia ii zambeai fara sa stii si te facea sa te simti atat de special/a ….acea persoana a jucat doar un rol pentru a-si atinge scopul..poate suntem si prea mici si ne mai schimbam prioritatile si dorintele, dar acel comportament al lui/ei a fost prea dur, prea dintr-o data..prea brusc ca sa te faca sa realizezi defapt ce s-a intamplat …si nu te poti obisnui cu gandul ca el/ea nu a fost niciodata asa cum il/o stiai tu…..

Brusc au inceput sa-mi curga lacrimi...nu erau lacrimi de durere...simteam ceva ce nu mai simtisem niciodata...era o ura imensa ce ma facea puternica, dar tot odata era si un sentiment cald de dragoste ce ma stingea...

Parea o cale fara de scapare, cand te gandeai cum el/ea e cu altcineva si tu stai si plangi in zadar....intotdeauna ai auzit de la prieteni sau cunostinte ce au trecut prin asa ceva ca doare...dar niciodata nu ai dat importanta pentru ca erai mult prea fericit/a..dar acum simti pe pielea ta dezamagirea...iti aduci aminte de clipele frumoase si nu iti vine sa crezi ca asa ceva chiar s-a intamplat, ai vrea sa te trezesti si totul sa revina la normal...dar nu te amagi, totul este real.

Sincer, lucrul care chiar m-a facut sa-mi dau seama de tot si sa realizez tot ce s-a intamplat a fost dorinta de a merge undeva unde sa ma simt cu adevarat EU...unde sa nu ma judece nimeni.....si am fost la biserica...minute in sir m-am uitat in jos, rusinata fara a ma gandit la nimic in afara de faptul ca vreau sa-mi treaca...imi repetam aceste cuvinte in minte: VREAU SA-MI TREACA!!!...si parca de fiecare data cand spuneam asta, ma simteam mai bine...am inceput cu o rugaciune..Tatal nostru...iar apoi am inceput sa-mi marturisesc durerea, ca sa zic asa...tin minte ca mi-am dorit ca Dumnezeu sa-mi dea puterea de a trece peste....mi-am facut cruce si am parasit biserica..cu un gol in stomac..nu stiam ce avea sa se intample...la putin timp parca ceva din mine a renascut, ma simteam altfel ,ma simteam cu adevarat eu....


Chiar daca uneori imi mai aminteam de cele intamplate, iar seara cand incercam sa dorm, plangeam...am reusit sa depasesc cat de cat acel obstacol..dar inima mea va ramane mereu ranita de acele cuvinte spuse de el...si nu voi putea niciodata uita durerea simtita in acele momente...

Incet, incet incepeam sa ma gandesc din ce in ce mai putin la acele cuvinte si sa-mi acord mai mult timp MIE...sa ies cu prietenii, sa nu fiu niciodata singura in niciun moment, pentru ca atunci era cel mai greu, atunci era momentul cand ma napusteau amintirile....

Inca mai simt acel gol in stomac cand ma trezesc dimineata...dar incerc sa imi insir singura in minte, toate lucrurile rele pe care mi le-a facut si pentru care am suferit mult timp...si parca durerea se alina si se transforma in ura...o ura inofensiva...pentru ca nu vreau raul nimanui, dimpotriva vreau sa fie fericit alaturi de cine vrea si sa ii dea Dumnezeu multa sanatate...dar in adancul sufeltului meu, o particica din mine isi doreste crunt sa pateasca si el ce am patit eu..sa regrete, sa sufere ,sa planga, sa simta singuratatea si ura...toata acea dragoste care s-a transformat brusc in ura si nepasare...

Poate cu timpul ii voi intelege motivul..dar deocamdata a trecut prea putin timp si nu vreau sa mai deschid rana...

Acum suntem doi straini …



Nu regret nimic din tot ce a fost, pentru ca regretele nu isi au rostul…doar te mananca pe dinauntru si te fac sa iti pierzi timpul cu iluzii de genul: cum ar fi fost daca?..ce s-ar fi intamplat cand?....

Ma multumesc cu faptul ca am reusit sa invat ceva din toata povestea asta trista: Dumnezeu te ajuta, stie cand ai nevoie de el…doar spune-i ce te doare si el te va asculta si te va indruma! Uneori e de ajuns doar sa ai pe cineva care sa te asculte…

Chiar daca nu te vede, chiar daca il mai vezi trecand, chiar daca din cand in cand priveste inapoi…intoarce-i spatele si arata-i ca nu-ti mai pasa de ce a simtit, simte si va simti in continuare…el a ales aceasta cale….o cale fara intoarcere…

Chiar daca ai alege sa va impacati esti foarte constient/a de faptul ca nu va mai fi ce a fost…niciodata…e imposibil..chiar daca iti doresti asta din tot sufletul…odata ce te-a mintit odata, te va mai minti si a doua oara si tot asa…

Mai sunt si exceptii, cand oamenii chiar isi dau seama de ce au pierdut si se intorc…si traiesc fericiti…dar eu nu sunt dispusa sa risc si nici tu nu prea cred ca esti de acord cu chestia asta…

O intrebare imi vine in gand: oare mai e buna ciorba reincalzita?...am auzit odata intrebarea asta la un radio (nu mai tin minte care) si m-a cam impresionat....se refera la faptul daca mai e posibil sa speri la o viitoare impacare cu fostul/fosta...parerea mea (fara sa ofensez pe nimeni) e ca degeaba speri, poti spera...speranta moare ultima, dar mi se pare o irosire de timp si sentimente sa mai speri la asa ceva...uneori dragostea nu e suficienta...e nevoie de mai mult, de sacrificii, compromisuri si alte chestii…..acum depinde de la persoana la persoana...

Daca esti dispus/a sa continui cu suferinta si cu toate intrebarile fara raspuns pe care ti le tot pui (pentru ca fostul/fosta nici nu-ti mai raspunde la telefon...te-a uitat) si sa continui sa fii capos/a si sa spui ca totul va fi bine pana la urma….da, nu spun ca poate nu va fi bine…dar esti chiar atat de sigur/a ca il/o iubesti atat de mult incat sa stai dupa fundul ei/lui pana cand acesta sa dea cu capul de o despartire cu actuala si sa isi dea seama ca te-a pierdut si nu te-a apreciat?..eu una inca nu sunt convinsa daca are rost sa faci asta...INCEARCA SA UITI...chiar daca va ramane mereu cicatricea si poate te vei schimba ...incearca sa rupi orice legatura si orice iti aduce aminte de el/ea, pentru ca nimeni nu merita acest sacrificiu: sa iti opresti tie viata doar ca sa il/o astepti pe el/ea...

Trebuie sa constientizezi ca e mai bine fara el/ea chiar daca la inceput pare imposibil sa-l/o uiti...cu timpul toate se rezolva....si va ramane in amintirea ta doar ca o intamplare nefericita fara repercusiuni...

Te intrebi cum de ti s-a intamplat tocmai tie? Si tocmai cu persoana care chiar ti-a aratat ca te place?,,,pai e simplu...ceea ce ti s-a intamplat tie li se intampla in fiecare zi si altor mii de persoane..deci nu dispera, incearca sa cauti prieteni noi si sa discutati....si pentru cealalta intrebare...ti-a aratat ca, chiar tine la tine si asa...bun..te-a vrut, te-a avut, dar a cunoscut pe altcineva care i s-a parut exact cum i-ai parut tu lui/ei la inceput...sau poate a vazut alaturi de ea/el o alta viata, mai buna (din orice punct de vedere) decat langa tine...oricum a fost alegerea lui/ei si trebuie sa o respecti chiar daca iti place sau nu.

Peste ceva timp (1-2 ani) iti vei aduce aminte si te vei uimi de cat de naiv/a ai fost.....acum totul pare greu si fara rost, dar incearca sa vezi partea buna a lucrurilor: esti singur/a, poti face ce vrei fara sa dai socoteli, poti sa mergi sa te distrezi, poti sa spui ce te doare capul, esti liber/a de orice angajament....

Insa pentru unele persoana, acest lucru e un lucru rau…existe persoana care sunt dependente sa aibe pe cineva alaturi (iubit/a) fara de care nu se simt complete…asta e totul gresit….e un lucru care dovedeste cat de speriate si neincrezatoare se simt acele persoane, de aceea vor sa aiba in permanenta pe cineva langa ei chiar daca i se potriveste sau nu...unii nu renunta la relatie doar de teama de a ramane singur...si pentru asta indura tot felul de chestii....

M-am numarat si eu printre acele persoane si poate inca ma mai numar…dar acum incerc sa fiu mai independenta, sa nu depind de nimeni, sa ma simt bine si singura…Mi-a luat mult timp sa constientizez lucrul acesta dar intr-un final am facut-o…

Multi spun ca dragostea vine cand te astepti mai putin, cred ca toti asteptam acest lucru….La unii vine mai repede …la altii mai tarziu…sunt persoane care nu s-au indragostit pana la 50 de ani si sunt alte persoane care s-au indragostit la 11 ani si de atunci au ramas impreuna…

Sunt multe povesti de dragoste frumoase, interesante si surprinzatoare…la fel ca a ta sau a mea sau a tuturor…fiecare poveste e speciala in felul sau.

Revenind la tema despartirilor….stiu ca e greu sa uiti tot ce s-a intamplat, dar un alt lucru ce te va ajuta ar fi sa iti gasesti pe altcineva ..dar nu te repezi si nu te grabi sa iei concluzii…asteapta pana cand te simti pregatita sa incepi un nou capitol din viata ta…


Mai mult ca sigur la inceput o sa ti se para plictisitor si ca niciunul/niciuna nu se compara cu fostul/fosta, ca au defecte prea mari care nu se pot trece cu vederea (la fostul/fosta ii acceptai defectele oricare ar fi ele, dar la altii e imposibil)..dar daca traiesti cu aceasta impresie nu o sa mai gasesti pe nimeni niciodata…trebuie sa scapi de gandul ca fostul/fosta a fost perfect/a, pentru ca nu e adevarat, el/ea a gresit si nu te mai merita...si PUNCT!

O sa vezi ca, in momentul cand altcineva te va saruta, iti va veni sa plangi sau te vei simti ciudat pentru ca iti vei aduce aminte de el/ea...cel/cea ce ti-a distrus increderea....si nu o sa mai vrei sa te saruti niciodata cu nimeni..

Asteapta un timp..gandeste-te ca acea noua persoana de langa tine poate chiar te iubeste si chiar are de gand sa te faca fericit/a cu orice pret sau poate ca este marea ta dragoste si tu ii dai cu piciorul....


IUBIREA?...pentru mine asta e un mister….chiar si atunci cand crezi ca simti cu adevarat ceva, se intampla lucruri care te fac sa te indoiesti..poate cu timpul va fi altfel…dar acum inca nu sunt pregatita sa mai pun suflet pentru nimeni chiar daca stiu ca gresesc…

Imi pare rau daca te-am ranit sau te-am facut sa te simti prost citind asta …dar am vrut sa iti descriu ce am simtit in momentul acela prin care stiu ca ai trecut si tu …..


Povestea este scrisa de domy din Hunedoara si preluata de pe un forum

Niciun comentariu: