În România adoptarea unui stil de viață sănătos a devenit o modă
în deceniul al doilea al acestui secol fiind promovat mai ales de către
cei care în anii ’90 erau elevi sau studenți și de către cei mai tineri
decât ei. Afirmația ”moda produselor
BIO” de fapt nici nu ar trebui să existe, căci produsele BIO nu sunt o invenție a secolului al XXI-lea, ele sunt de fapt
produse obținute natural, așa cum a fost dintotdeauna.
Cu toţii vrem să avem un stil de viaţă cât mai sănătos şi încercăm pe cât posibil să mâncăm cât mai natural, însă stilul de viaţă bio porneşte de la tot ce avem în farfurie până la pasta de dinți cu care ne spălăm.